Sunt scolar in clasa-ntaia

Sunt şcolar în clasa-ntâia, încă nu-s la
facultate,
Abia desluşesc din Carte buchea pe
jumătate,
Isus este-nvăţătorul, eu adun învăţătura,
Viaţa-ntreagă e-un examen, manualul e
Scriptura.
Sunt şcolar cu coate rupte, tot repet aceeaşi
clasă;
Până nu ştiu foarte bine, Profesorul nu mă
lasă.
La materia Iubirii (şi aţi zice că-i uşoară),
Am căzut, şi mi-e ruşine, nici nu ştiu a câta
oară.
Căci iubirea se învaţă, dar uşor se şi dezvaţă
E ca apa din căldare, când dă-n clocot, când
îngheaţă.
Şi învăţ o limbă nouă, vreau s-o ştiu cât pot
mai bine,
Limba nouă a Iubirii, limba veacului ce vine!
La Iertare e toceală, sunt atent să intre-n
minte,
Dar uit lecţia în grabă, cu duşmanii înainte;
Şi în loc să spun din Carte, gândul mi-e să fiu
mai mare,
Şi-am căzut iar la examen: Nota zero la
purtare!
Tot învăţ despre Răbdare, şi nu ştiu care-i
rânduiala,
Dar când e s-o scriu la tablă, nu mai iese
socoteala.
Matematica Scripturii nu e grea, nici
complicată,
O prind repede cu capul, dar se cere
practicată.
Când citesc ce scrie-n carte, „Suferinţa cea
mai mare
Nu e demnă de-a fi pusă lângă slava
viitoare!”
Înţeleg bine ce scrie, totuşi nu ştiu cum se
face,
Când durerea mă loveşte, tot oftez şi tot nu-
mi place.
O materie frumoasă, dar şi grea din cale-
afară,
E Nădejdea, ce deschide ochii înspre-o altă
Ţară;
Mintea mi se luminează, inima se curăţeşte,
Când citesc ce strălucire pentru noi se
pregăteşte.
Sunt şi zile când în clasă nu-nţeleg ce rost au
toate,
Lecţiile sunt prea grele, stările prea
complicate;
Năucit mă uit în Carte, şi-atunci vine Autorul,
Cel ce-a scris-o îmi explică, mă ajută
Profesorul.
Ca să fiu elev de frunte, harnic şi cu
sârguinţă,
Vreau să am o notă mare la materia
Credinţă.
O, ce sfântă bucurie am atunci când văd în
viaţă
Cum Îşi împlineşte Domnul voia Lui sfântă,
măreaţă!
Pregătit sunt totdeauna cu caietul şi penarul,
Că nu ştiu când Profesorul vine cu
extemporalul.
De aceea stau cu ochii adânciţi în Cartea
sfântă,
Ţintă Îl privesc pe Domnul care mă
binecuvântă.
Vreau credinţa mea să fie a străbunilor de
seamă,
Să ajung cu cei ce-n slavă fii ai Domnului se
cheamă:
Avraam, Isaac şi Iacob, patriarhii din
vechime,
David, Moise, Iosua, şi a sfinţilor mulţime.
Şcoala-i grea, dar din Scriptură am aflat
secretul vieţii,
Moştenirea de lumină, despre care-au scris
profeţii:
Cine are azi pe Fiul are viaţa şi cununa,
În Cristos e mântuirea şi nădejdea
totdeauna.
Noaptea, uneori în tihnă, când luminile se
curmă,
Mă gândesc puţin cu teamă la examenul din
urmă,
Cândîn Ziua de lumină voi păşi pe nori ca
roua,
Şi-mi va spune-nvăţătorul: „Acum treci în
clasa a doua!”…de Valentin Popovici

Umilinta

Te-ai coborât la noi, Isuse,
Din uimitoarea Ta splendoare,
În grajd, în iesle, fân şi paie,
În întuneric şi răcoare.
O, nu-nţelegem ce minune,
Ce taină, trupul Tău ascunde,
C-ai vrut să-Ţi legi nemărginirea
De ani şi ore şi secunde.
Tu n-ai ales palat de aur,
Şi nici a regilor odaie,
Ci Te-ai născut umil în iesle:
Un Dumnezeu culcat în paie!
Cezar August, cu fală mare,
A poruncit recensământul;
Iar Tu ne-arăţi că-ntotdeauna,
Cei blânzi vor moşteni pământul.
Despoţii lumii vin şi astăzi
Cu forţa lor în arsenale;
Iar Tu Te strângi micuţ şi gingaş
În scutecele maicii Tale.
Milionarii de la Bursă
Adună banii în chimire;
Iar Tu, sărac, ne-nveţi secretul,
Că harul e în umilire.
Aşa a fost de când e lumea:
Cine-i bogat are puterea;
Dar Tu, Puternicul lui Iacov,
Smerit, împarţi cu noi durerea.
…Ne-ai învăţat ce-i umilinţa
Şi ce înseamnă ascultare,
Când ai venit la noi, Isuse,
Un copilaş la Întrupare.,..de Valentin Popovici

Eu nu ma tem de moarte

Prin apele-naltimii vad vulturii de prada
Rotindu-se cu ura deasupra mea si azi
Asteapta numai clipa prielnica sa cada
sa-mi sfasie fiinta, s-o-mprastie prin brazi.
E nu ma tem de moarte, chiar daca m-ar
ucide,
comoara care-o apar n-o vor rapi nicicand,
caci drumul catre dansa un sol de foc ‘l-
nchide
puterea care-o tine o apara tacand.
Eu nu ma tem de moarte caci cantecele mele
si lupta mea si jertfa `naltate lui Hristos
ma vor schimba in rauri, in lanuri si in stele
si nimenea nu poate trai fara frumos.
Tot ce-am `naltat din suflet in veac nu se va
frange,
tot ce-am aprins in altii va arde-n veci curat,
tot ce-am udat cu lacrimi si-am altoit cu
sange,
cu cat e mai furtuna, rodi-va mai bogat…de Traian Dorz

Omul

Esti
Tatal meu!
Te simt din tot, din toate
Ce-n cale imi surad, infrigurate
Vorbind cu adancimile din mine.
Esti
Tatal meu!
Suprem si pretutindeni si-n oricare.
Cu mainile intotdeauna pline
De dimineti si de amurguri clare;
Cu mainile din care se revarsa
Gramezile de roua si de mana,
In campul gras, in valea diafana
Si pe pustia arsa.
Esti
Tatal meu!
Suav ca o imbalsamata creaca,
Frumos cum nu e nimeni sa te-ntreaca!
Maret si de splendori atat de greu,
Ca aripa imensei fantezii
Cu care orice granita o smulg,
Pe-ntinderile
Tale aurii
Cand prinde a se avanta,
Se clatina si-n nesfarsirea
Ta
Se sterge ca un fulg
Sunt fiul
Tau
Tu singur cu-ale
Tale:
Cu graul si cu apa si lumina,
Cu gurile aceste dulci, mereu
Mi-o spui ademenindu-ma in cale:
«Esti fiul
Meu!».
Sunt fiul
Tau!
Suit din radacina
Ce freamata din
Tine toata,
Umil si slab si pacatos si rau,
O, spre rusinea mea, sunt fiul
Tau,
Copilul celui mai de seama
Tata!
Tu cer,
Tu stralucirea,
Tu cel sfant,
Iar eu o biata dara de pamant!
O, nu
Te-ntreb de ce sa fie-asa
N-am dreptul caci sunt toate ale
Tale.
Din mana
Ta mananc, dintr-insa beau
Desi de-ar fi sa-mi spui candva: «iti iau
Aceste toate», cald as lacrima,
Dar ti-as raspunde: «Ia-le!»
O, nu
Te-ntreb.
Din spatiul infinit
Nu eu va fi spre mine sa
Te-atiu!
Si pentru-atati si-atati ce-au patimit
Pe umedele timpurilor cai
Splendoarea de a fi copiii
Tai,
Ar fi tarziu!
O, nu
Te-ntreb!
Stapanul,
Tu, ai vrut
Sa fiu ce sunt; si zarile inalte
De raze si parfum le-ai scuturat
Pe trupul meu, adanc m-ai scanteia!
Ca nimeni sa ma nasc.
Si m-am nascut
Sa sufar mai presus de celelalte
Si poala mai plecat sa
Ti-o sarut!
Asa m-ai vrut!
Si-apururea as sta
Cu subredul meu trup de-o zi
Tacut si-ngenuncheat sub voia
Ta.
Tacut as suferi
Durerile marunte ce-l framant’.
Dar tot in trupu-acesta de pamant,
Mai sus de ce ma doare efemer.
In negura si-n fulgere de gand,
Mi-e sufletul!
Mai sus de biata lacrima de rand,
Spre
Tine el se zbuciuma, gemand
Sub toata departarea dintre noi!
Deasupra-ntaranatelor nevoi
Si plin de tot adancu-mi pamantesc,
–
Puternic si sarman –
Deslantuie in mine-un uragan.
Si uraganu-acesta-n care cresc
Si ma ridic,
Stapane,
Ca pulberea la glezne imi ramane
Abia ca un parau;
Deslantuirea-aceasta fara frau,
Nemarginirea-aceasta de fiori
Pe-ntinderile carei,
Tu larg invaluindu-Te cu sori
Surazi in nemiscarea departarei:
Inabusirea-aceasta ce-o destind
Din tot ce-si plange-n mine oropsirea,
in care ma inalt ca sa-Ti cuprind
Genunchii si iubirea;
O, nebunia-aceasta ce se-atine
Si tremura si pururea
Te vrea
Pe
Tine, doar pe
Tine;
Minunea-aceasta umeda, fierbinte,
Mereu mai sus pe luciul ei ma ia,
Dar
Tu ramai mereu mai sus de ea
Supremule
Parinte!
Si-n golurile ce din mine gem
Nemaistiind de unde sa
Te chem,
in golurile-acele fara zare
Raman pierdut cu-aroma ce
Ti-o sui;
Si respirand neantu-n care-apui
Ma legan ca o floare de George Gregorian

As vrea sa ma-ntalnesc cu Domnul

Aş vrea să mă întâlnesc cu Domnul,
Să Îl văd în faţă, să Îl privesc.
Să Îi spun că în această lume,
Mai mult ca toate, Îl preţuiesc.
Mai scump, mai dulce Îi al Său Nume,
Pentru mine e mai scump.
Şi nimic în această lume
Eu nu preţuiesc mai mult.
Aş vrea să Îl văd în faţă,
Că ştiu că m-ar primi cu drag;
Şi să Îi arăt a mea viaţă,
Că sunt un păcătos pribeag.
Aş vrea să Îi spun a mea durere,
Să Îi dau lui Isus sarcina,
Să Îi spun că eu nu am pe nimeni
Să îmi ducă la Calvar crucea.

Un bob de roua

Cum bobul de rouă lipit de petale
Se uită din negura plină de jale
Spre bolta albastră de peste abis,
Şi caută-n zare un soare, un vis…
Aşa îmi înalţ ‘nspre Tine privirea,
Isuse Iubit, ca să-Ţi văd strălucirea,
Să prind din lumină crâmpeie de jar,
Şi-apoi să le dau tuturora în dar.
Mi-e dor de lumină, mi-e dor de cântare,
Aşa cum şi ranei i-e dor de-alinare,
Aşa cum suspinul aşteaptă tăcut
Pe faţa scuipată un dulce sărut.
Şi nu-s decât stropul căzut pe-o cicoare
Ce-a prins în lentilă o rază din soare;
În lumea în care nădejdile pier
Sunt lacrima tristă cu ochii spre Cer.
Mi-e dor de iubirea dintâi, de pe Munte,
Parfumul ei drag să-mi mai curgă pe frunte.
O, Doamne, păstrează-mi credinţa cu zel,
Să flutur voios al Iubirii drapel.
Mi-am prins suferinţa de bolta înaltă,
Şi plânsul de malul din partea Cealaltă;
Durerea cu Cerul senin mi-am legat
Şi-n lacrimă Soare am tot adunat.
Aştept doar un freamăt de şoaptă cerească
În Ţara minunilor să mă trezească,
Şi-n taină cu Domnul meu, Soare divin,
Să fiu contopit pe vecie deplin!…..de Valentin Popovici

Ruga pentru Romania

Există oare în Galaad
Vreun leac de vindecare?
Căci neamul meu este bolnav,
Şi rana lui e mare.
Se cere leac vindecător,
Se cere o minune
Să vindece al meu popor,
Româna naţiune.
Există-un doctor priceput
Să-i oblojească rana_
Că-l doare-aşa cum n-a durut,
Şi-l chinuie satana.
Prin ciuma roşie trecuţi
În noua libertate,
Ucidem pruncii nenăscuţi,
Mânaţi de voluptate.
Incesturi,crime,sodomiţi,
Abundă prin ziare.
Suntem o casă de smintiţi,
În plină destrămare.
În ţara cu guvern corupt,
Parlamentari,miniştri,
Ca din pământ au apărut
Miliardari siniştri.
Ne vrem o ţară de creştini
Şi-o afirmăm din gură,
Dar de Hristos suntem străini,
La fel şi de Scriptură.
În blocuri triste,cenuşii,
Bătrânii mor de foame,
Uitaţi de stat şi de copii.
O,fie-Ţi milă,Doamne.
Te rog pentru poporul meu,
Pentru al Tău sfânt Nume,
Căci rana lui miroase greu
În ţară şi în lume.
Ascultă-ne din cerul Tău,
Tămăduieşte ţara!
Ne mântuieşte de cel rău,
La fel ca la Gadara!
Ridică Doamne-acest blestem!
Redă-ne bucuria!
Ne-ascultă ruga, fă un semn,
TREZEŞTE ROMÂNIA!!!…..de Petru Dugulescu

Ruga pentru Romania

Există oare în Galaad
Vreun leac de vindecare?
Căci neamul meu este bolnav,
Şi rana lui e mare.
Se cere leac vindecător,
Se cere o minune
Să vindece al meu popor,
Româna naţiune.
Există-un doctor priceput
Să-i oblojească rana_
Că-l doare-aşa cum n-a durut,
Şi-l chinuie satana.
Prin ciuma roşie trecuţi
În noua libertate,
Ucidem pruncii nenăscuţi,
Mânaţi de voluptate.
Incesturi,crime,sodomiţi,
Abundă prin ziare.
Suntem o casă de smintiţi,
În plină destrămare.
În ţara cu guvern corupt,
Parlamentari,miniştri,
Ca din pământ au apărut
Miliardari siniştri.
Ne vrem o ţară de creştini
Şi-o afirmăm din gură,
Dar de Hristos suntem străini,
La fel şi de Scriptură.
În blocuri triste,cenuşii,
Bătrânii mor de foame,
Uitaţi de stat şi de copii.
O,fie-Ţi milă,Doamne.
Te rog pentru poporul meu,
Pentru al Tău sfânt Nume,
Căci rana lui miroase greu
În ţară şi în lume.
Ascultă-ne din cerul Tău,
Tămăduieşte ţara!
Ne mântuieşte de cel rău,
La fel ca la Gadara!
Ridică Doamne-acest blestem!
Redă-ne bucuria!
Ne-ascultă ruga, fă un semn,
TREZEŞTE ROMÂNIA!!!…..de Petru Dugulescu

Chiar dac-ar fi sa-ndur din greu

Chiar dac-ar fi să-ndur din greu
Dureri şi lanţuri şi ruşine,
Ajută-mi, Dumnezeul meu,
Să nu pot să mă las de Tine!

Chiar dac-ar fi să fiu răpit
Şi-n noapte dus de mâini haine,
Oricât închis şi chinuit
să nu pot să mă las de Tine!

Chiar dac-ar fi să mi se ia
Tot ce-am avut pe lângă mine,
Sărac şi gol de-aş rămânea,
Să nu pot să mă las de Tine!

Chiar da-ar fi să zac flămând,
Bolnav şi-uitat la uşi străine,
Lovit şi alungat, nicicând
Să nu pot să mă las de Tine!

Chiar dac-ar fi cei dragi ai mei
Răpiţi şi duşi de lângă mine,
Zdrobit de dorul după ei,
Să nu pot să mă las de Tine!

Chiar dac-ar fi să ştiu că mor
Departe dus, în zări străine,
Tânjind de-al casei mele dor,
Să nu pot să mă las de Tine!

Chiar dac-ar fi să fiu ucis
De cei cu mâini de sânge pline,
Pân’ la sfârşit să spun deschis
Că nu pot să mă las de Tine!

Iar după toate–acestea, Sus,
Tot ce-mi doresc eu de la Tine,
E să se vad-atunci, Isus,
Că nici Tu nu Te laşi de mine!

….de Traian Dorz

Iubire nebuna

De mic, eu frecventat-am temple si biserici.
In ele, Dumnezeu era slavit.
Cantau zelos si tamaiau feluriti clerici.
Ei sustineau ca-i drept sa fii iubit.
Crescand, insa, vazut-am asa jale-adanca
In lumea asta a lui Dumnezeu,
Incat mi-am zis: “El are inima de stanca.
Altfel ne-ar usura acest drum greu.
Se zbat copiii mici de friguri in spitale.
Se roaga pentru ei parintii tristi,
Dar e-n zadar. Se duc cei dragi pe-a mortii
vale,
Chiar daca-n rugaciune mult insisti.
Sunt arsi de vii-n cuptoare oameni fara vina
Si cerul tace, lasa totu-a fi.
Cum sa se mire Domnul daca, in surdina,
Si credinciosii-ncep a se-ndoi?
Flamanzi si prigoniti pana si-n propria tara,
Ei stau far’ de raspuns la intrebari.
Expus e Insusi Sfantul Nume la ocara
Cand peste noi cad grelele ocari.
Cum sa-L iubesc pe Cel ce a creat microbii
Si tigrii care sfasaie pe om?
Cum sa iubesc pe Cel ce-si chinuie toti robii
Doar ca mancat-a unul, odata, dintr-un pom?
Mai rau ca Iov, stau far’ de copii, sotie
Si fara de amici mangaietori.
Stau fara soare si-aer intr-o puscarie,
In cea mai aspra dintre inchisori.
Viitorul meu cosciug mi-e astazi pat de
scanduri.
Intins pe el, eu a-mi da seama-ncerc:
De ce mereu spre Tine-alearg-a mele
ganduri,
Iar prin ce scriu trasez in jurul Tau un cerc!
De ce ma arde-o dragoste-nfocata?
De ce esti Tu subiectu-a orice cant,
Desi stiu bine ca-s mireasa lepadata!
Curand voi putrezi intr-un mormant.
Dar nu, nu a iubit Mireasa din Cantare
Cand intrebatu-s-a de este drept.
Iubirea este propria ei justificare.
Iubirea nu e pentr-un intelept.
Chiar prin ispite mari de-o fi silita-a trece,
Nu inceta-va totusi a iubi.
De-o arde-un foc, sau valuri stau s-o-nece,
Ea saruta-va mana ce-o lovi.
La grele intrebari de n-a aflat raspunsuri,
E-ncrezatoare – si va astepta,
Caci vor patrunde raze-n ascunzisuri
Si adevarul se va arata.
Iertarea multelor pacate doar sporit-a
Al Magdalenei foc mistuitor,
Dar ea parfum si lacrimi daruit-a
‘Nainte de cuvantu-Ti iertator.
Iar daca nu-l spuneai, ea tot ar sta si-ar
plange
De dragostea ce-Ti poarta si-n pacat.
Ea Te-a iubit ‘nainte de varsasesi sange.
Ea Te-a iubit ‘nainte de-ai iertat.
Nici eu nu ma-ntreb de-i drept sa-Ti dau
iubire,
Nu Te iubesc s-ajung eu mantuit.
Eu Te-as iubi si-n vesnica nefericire,
Si chiar de flacari de-as fi mistuit.
De-ai refuza sa Te cobori la oameni,
Tu mi-ai fi fost un vis indepartat.
De refuzai Cuvantul Tau sa-l sameni,
Te-as fi iubit si far’ sa-l fi aflat.
De sovaiai, de-ai fi fugit de rastignire,
Nemantuit, eu totusi Te-as iubi.
Chiar si pacat daca-Ti gaseam in fire,
Cu dragoste-mi Ti l-as acoperi.
Acum cuvintele-mi vor deveni nebune,
Ca toti sa stie cat de mult iubesc.
Acuma voi atinge necantate strune.
Pe-o melodie noua Te slavesc.
Profetii toti de-ar fi prezis pe Altul,
Pe Tine, nu! Pe ei, i-as lepada.
Dovezi cu miile dac-ar avea cel’laltul,
Iubirea-mi pentru Tine as pastra.
De-as banui la Tine-nselaciune,
Plangand, eu pentru Tine m-as ruga.
De-ar inceta in lume fala-Ti sa rasune,
Iubirea-mi pentru Tine nu s-ar micsora.
Cum pentru Saul, Samuel o viata-ntreaga
In post si rugaciune s-a zbatut,
Asa ar rezista iubirea ce ne leaga,
Chiar dac-as sti ca esti un fiu pierdut.
De nu Satan, ci Tu in ratacite clipe,
Revolta cea din cer ai fi produs,
De Tu Ti-ai fi pierdut cerestile aripe
Si-ai fi cazut din Raiul cel de sus,
Eu, neavand nadejdi, nadajdui-voi totusi
Caci Tatal cel ceresc Te va ierta,
Si impacat cu El, pe-aleile de lotusi,
Pe strazile de aur, Tu Te vei plimba.
De-ai fi un mit, as parasi realitatea;
Cu Tine-n fantezie as trai.
De-ar izbuti neexistenta-Ti sa-mi arate,
Din dragostea-mi Tu viata ai primi.
Nebuna, fara de temeiuri mi-e iubirea,
Asa cum este si iubirea Ta.
Gaseasca-Si Domnu-n asta fericirea.
Mai mult decat atat, eu nu-i pot da…….de Richard Wurmbrand